Aproape orice țăran care are livadă, dacă recolta îi permite (nu în fiecare an pomii fructiferi vor da rod), va pune la butoi spre fermentare fructe: prune, pere, mere. O primă producție de țuică poate avea loc toamna din fructele de vară sau o altă producție prin februarie-martie din fructele târzii de toamnă. Cea mai celebră este horinca de prune, cea de "poame albe" mai apreciată, dar cea mai rafinată și apreciată de cunoscatori este cea de pere. Pălinca de mere este preferata de multe persoane, avand un caracter mai ușor, care nu te arde "așa de tare" pe gât. Horinca se produce, de obicei cu o tărie de aproximativ 45° alcoolice, prin două distilări. Alcoolul obținut este de slabă caliate, cu gust acru, "țuslă" și aproximativ 20° alcolice. la a doua distilare se obține tuica propriu-zisă, de caliate superioară.
Fierberea și apoi distilarea "borhotolui" se face acasă, cu cazan propriu sau la "pălincie" unde vine aproape tot satul să distileze horinca.
Orice lucru începe cu un păhărel de țuică (doar unul) și se sfârșește cu alt păhărel de țuică, în semn de respesct și apreciere a efortului și muncii depuse. Deasemenea, și pentru postă de mâncare înainte de masă. Exagerările sunt rare, de obicei fiind făcute doar de puțini oameni. Având în vedere ca multe munci ale câmpului se efectuează în echipă, în "clacă", rolul horincii este important, cu rol de încurajare și socializare: nu se bea păhărelul până nu se zice un "noroc", "sănătate", "să traiți" sau "la mulți ani" la care trebuie și răspuns, în semn de respect.
La înmormântări de asemenea se servesc câte două "shoturi" de tărie, unul "de sufletul mortului" și altul "pentru cei vii".
Hai noroc și sănătate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu